Întreaga Germanie este intrigată de nedreptatea pățită de cei de la Hoffenheim în meciul de pe teren propriu, cu Leverkusen. „Farmaciștii” s-au impus cu 2-1, dar golul decisiv al oaspeților nu a fost gol, de fapt. Mingea lovită cu capul de golgheterul Stefan Kiessling în urma unui corner a lovit plasa laterală, dar a pătruns în poartă printr-o breșă neobservată de arbitri.
Doctorul Felix Brych, centralul partidei, a validat reușita, iar gazdele s-au văzut în cele din urmă văduvite de obținerea a măcar un punct din meciul cu Leverkusen.
Însă nu doar cei păgubiți au fost consternați de incredibilul gol turcesc, ci și însuși marcatorul lui. Stefan Kiessling a recunoscut că reușita nu trebuia validată, într-o postare ulterioară de pe o rețea de socializare. „Dragi fani, prieteni și toți cei care mi-ați scris. Pot să înțeleg reacțiile după cele întâmplate la Hoffenheim, eu însumi sunt supărat. După ce am văzut reluările, mi-e clar: nu a fost gol valabil. În timpul jocului nu mi-am dat seama de asta, dar mingea a ajuns cumva în poartă. Asta i-am spus și arbitrului. Îmi pare rău pentru toți fanii sportului și pentru cursul pe care l-a luat meciul. Corectitudinea este foarte importantă în sport și pentru mine, personal”, a scris Kiessling pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER